luni, 9 octombrie 2017

Cuplul modern: 1 an iubire, 2 ani speranţe, peste 5 ani frustrare

Astăzi, în vremea date-urilor pe Tinder, puţine sunt cuplurile care reuşesc să aibă o relaţie frumoasă. Ca să nu mai vorbim de o viaţă şi o căsnicie fericite.
Oare pentru că nu mai avem răbdare pentru cel de lângă noi sau pentru că reţelele sociale ne ispitesc cu potenţiali parteneri mai atractivi?

L-am întrebat pe psihoterapeutul Constantin Cornea care este explicaţia psihologică a rateurilor anumitor cupluri moderne şi ce ar fi de făcut (dacă e de făcut ceva).
Pentru că speranţele şi aşteptările nu sunt enunţate cu adevărat la începutul relaţiei, mizânduse-se pe expresia: dacă ne iubim, înseamnă că ne potrivim”, mi-a spus psihologul chiar de la început. Ei bine, din păcate, potrivirea iniţială nu înseamnă iubire.
Pentru că iubirea poate trece mai repede decât vă gândiţi. Din două motive. Unul pentru că ceea ce poartă titulatura de iubire, este de fapt dorinţă sexuală sau frică de singurătate. Şi doi, pentru că există foarte multe ispite”.
Ştiam, ştiam eu că relaţiile nu mai sunt ce au fost pe vremea părinţilor noştri când societatea, sistemul, “gura lumii” erau luate în considerare atunci când un cuplu nu se mai înţelegea. Poate era mai multă toleranţă şi nu existau atâtea ispite, atâtea potenţiale variante care te tentează fie că eşti femeie ori bărbat.
Dacă partenerii unui cuplu ar urma câteva şedinţe de terapie înainte de a se forma o familie, ar putea descoperi cu stupoare, uneori, că nu ştiu sau le este frică să comunice ceea ce îşi doresc cu adevărat. Apoi, legat de sentimente, femeile descoperă foarte curând după ce se oferă sexual, că cea mai mare parte a comportamentului de gentleman (dacă a existat ) dispare. Şi nu ştiu ce să facă.”
Din punctul de vedere al psihologilor o relaţie are câţiva paşi, ce pot aduce sau îndepărta fericirea.

Începutul relaţiei

Este bazat pe sentimente şi dorinţe sexuale sau pe frica de singurătate. Acest început poate dura săptămâni sau cel mult unul sau doi ani. Iar secretul constă în a transforma dorinţa sexuală sau frica de singurătate în elemente constructive. Altfel, acestea pot duce la erodarea cuplului. Iar acest deziderat se poate construi prin comunicare, respect, dorinţa de acomodare cu celălalt şi cu nevoile lui, eventual de schimbare şi a propriei persoane, nu doar a partenerului.

Comunicare sau frustrare

După un an sau doi, foarte puţine cupluri reuşesc trecerea despre care vorbeam, ajungând să îşi verse mai de grabă frustrările considerând că nu au ales persoana potrivită, lăsându-se “furate sau vrăjite” de ceea ce simţeau, dar şi de persoana respectivă. Cei care se bucură de relaţie sunt cei care s-au adaptat la partener şi au comunicat într-un mod frumos ceea ce îşi doresc.

Apelarea la elemente ce se consideră că pot readuce fericirea

Şi aici se fac greşeli enorme, pentru că alegerile sunt dictate de frică, furie, ură sau slăbiciune şi privesc doar elemente din exterior, în dauna celor din interiorul persoanei. Aşa putem ajunge să credem că un copil poate consolida relaţia. Sau că experiene ce ţele prietenilor sunt valabile şi în cazul meu. Sau mai rău, se apelează că martor extern la familia de origine ce consideră că propriul copil se comportă exemplar, iar partenerul nu.

Divorţul sau singurătatea în doi

După ce au fost făcute încercările de mai sus, toate greşite, nu mai vorbim doar de două persoane care nu se înţeleg. Vorbim de o grămadă de prieteni, colegi, membri ai familiei de origine ce îşi dau cu părerea despre ce şi cum ar trebui să facă acel cuplu pentru a fi fericit. Pentru că ei ştiu, pentru că au încercat şi ceea ce spun ei, reprezintă unică soluţie.

Care ar fi soluţiile pentru că un cuplu să aibă o viaţă lungă şi fericită?

Să se bucure de sentimentele avute la începutul relaţiei, dar să nu uite de ceea ce îşi doresc cu adevărat. Şi să exprime aceste dorinţe atunci când sentimentele sunt puternice şi dorinţa de schimbare este mare.
Să nu apeleze la ajutorul familiei de origine, prietenilor, colegilor. Pentru că experienţele lor nu sunt universal valabile. Pentru că familia de origine o dată ce va considera că partenerul este nepotrivit, va trece extrem de greu peste acest aspect, având tendinţa de a căuta nod în papură.
Să apeleze la ajutor specializat, psiholog, psihiatru, preot, imediat ce consideră că au apărut anumite probleme, pentru a nu le lăsa să erodeze sentimentele celor doi.
Să caute, înainte de orice, înăuntrul propriei persoane sentimentele frumoase şi o formă de comunicare plăcută. Astfel încât, să putem spune că într-adevăr a făcut tot ceea ce a putut pentru a aduce bucuria pertenerului. Dacă acest aspect nu influenţează pozitiv partenerul, înseamnă că este partenerul nepotrivit.
Orice cuplu se poate bucură de o viaţă frumoasă împreună dacă există un echilibru între ceea ce simt şi minte, între ceea ce pretind şi ceea ce oferă. Totul ţine doar de cei doi şi de dorinţa lor de a se adapta vieţii de familie, lăsând la o parte mândria exagerată sau experienţele celorlalţi.

*Sursa.: csid.ro

Viaţă sexuală reuşită? Sfaturile sexologului pentru o relaţie împlinită, in dialog cu sexologul Gabriela Marin

Partenerii pot pot avea o relaţie extraordinară atât în dormitor, cât şi în afara lui, asta dacă nu uite să-şi condimenteze viața de cuplu cu anumite ingrediente şi să vorbească despre viaţa lor sexuală.
În opinia sexologului Gabriela Marin, oamenii au tendinţa de a găsi cele mai complicate răspunsuri la o întrebare simplă precum ,,Ce trebuie să fac pentru a-mi mulţumi partenerul?”
De multe ori însă aleg calea întortocheată. ,,În realitate, răspunsul este mult mai simplu decât ne-am putea închipui, iar dedicarea reprezintă cel mai scurt drum către fericirea în cuplu. Am observat că mulţi parteneri încearcă să-şi impresioneze partenerul apelând la tot felul de lucruri exterioare, când de fapt tot ce îşi doreşte celălalt este atenţie şi un timp de calitate petrecut împreună”, explică sexologul Gabriela Marin.

10 lucruri care pot îmbunătăţi viaţa amoroasă a cuplului

Specialistul în relaţii de cuplu Gabriela Marin este de părere că există cel puţin 10 lucruri comune pe care le fac cuplurile care au o viaţă sexuală bună:
  • Se iubesc şi îşi spun des acest lucru
  • Fac din viaţa erotică o prioritate şi nu tratează acest aspect al vieţii lor ca fiind ultimul dintr-o listă lungă de probleme.
  • Ştiu ce anume declanşează latura erotică la celălalt.
  • Îşi rezolvă conflictele fără să rămână supăraţi, iertându-l cu uşurinţă pe celălalt.
  • Se sărută pasional fără un motiv anume şi sunt apropiaţi fizic, chiar şi în public.
  • Îşi fac cadouri-surpriză romantice şi se îmbrăţişează des.
  • Sunt buni prieteni şi se distrează împreună.
  • Vorbesc deschis despre viaţa lor sexuală, despre ce le place, cum le place şi ce şi-ar dori
  • Îşi stabilesc întâlniri romantice săptămânale şi pleacă împreună în vacanţe romantice.
  • Fac orice transformare în mod conştient (Această transformare presupune îndreptarea frecventă a atenţiei către celălalt, prin iubire şi afecţiune, pentru o mai bună conectare fizică şi emoţională).

Cum moare pasiunea în cuplu

,,De cealaltă parte, ca o consecinţă logică, cuplurile care muncesc mai puţin la relaţia lor, petrec mai puţin timp de calitate împreună.
Partenerii care sunt stresaţi îşi fac griji din orice şi oricând, sunt mai predispuşi să eşueze în viaţa de cuplu, iar toate acestea au repercusiuni în primul rând asupra vieţii sexuale. Şi dacă aceasta nu va fi împlinită, este posibil ca multe alte elemente din care este compusă intimitatea lor să se prăbuşească unele după altele, precum efectul unui domino”, explică psihologul Gabriela Marin.
În opinia specialistului, există cel puţin 6 lucruri pe care fac fac cuplurile care au o viaţă sexuală dezechilibrată şi sunt nefericiţi în viaţa de cuplu:
  • Petrec foarte puţin timp împreună într-o săptămână normală.
  • Par să facă din orice o prioritate, mai puţin din relaţia lor.
  • Se axează foarte mult pe carieră, afaceri (el) sau pe copii (ea).
  • Se deconectează unul de celălalt şi duc vieţi paralele.
  • Vorbesc despre listele cu lucruri pe care le au de rezolvat.
  • Nu au voinţa şi dorinţa de a se concentra asupra partenerului/partenerei.

6 alimente care te ajută să încetineşti îmbătrânirea

Fibrele de colagen se regăsesc în oase, muşchi, tendoane şi piele şi ​​sunt vitale pentru sănătatea organismului nostru. Colagenul joacă, de asemenea, un rol important în aspectul pielii.
Când înaintăm în vârstă, producţia de colagen încetineşte, iar acest lucru poate fi dedus după aspectul pielii şi apariţia ridurilor. Tratamentele locale, cum ar fi loţiunile şi serurile, dar chiar şi tratamentele invazive, cum ar fi botoxul, contribuie la reducerea aspectului ridurilor, dar nu ajută producţia de colagen. O dietă echilibrată poate contribui însă la creşterea colagenului şi poate combate, implicit, efectele îmbătrânirii.

Somonul

Somonul se află în fruntea listei de produse anti-îmbătrânire. Peştele gras este bogat în grăsimi bune, cum ar fi omega-3, şi poate chiar să reducă riscul apariţiei unei boli de inimă. Din aceste motive, specialiştii  ne recomandă să îl consumăm cel puţin de două ori pe săptămână. Acizii graşi au, de asemenea, un rol esenţial în aspectul pielii. De fapt, o deficienţă a acizilor graşi poate cauza dermatita, care dă acel aspect uscat al pielii. Unele cercetări de laborator sugerează, de asemenea, că omega-3 protejează colagenul de daunele provocate de soare, principala cauză a îmbătrânirii pielii.

Roşiile

O dietă echilibrată, bogată în grăsimi saturate şi sare, poate contribui la aspectul tânăr al pielii, dar există şi alimente care au rolul lor în acest proces. Cercetările sugerează că o dietă bogată în vitamina C, pe care o găsim în roşii, poate ajuta la scăderea ridurilor vizibile şi conferi pielii un aspect sănătos.
Avem nevoie de vitamina C pentru că ajută la producerea colagenului, dar şi pentru că protejează celulele corpului (inclusiv pielea) de radicalii liberi nocivi.

Fructele de pădure

O singură ceaşcă de mure conţine 50% din valoarea de vitamina C recomandată zilnic, care joacă un rol major în producerea colagenului şi stimulează pielea. Căpşunile au o valoare nutritivă chiar mai crescută, oferă 150% într-o singură cană.
Beneficiile fructelor nu se opresc însă aici. Căpşunile sunt formate în proporţie de 91% din apă, iar celulele pielii au nevoie de umiditate pentru a funcţiona corespunzător.  Pielea deshidratată devine uscată şi este predispusă la riduri.

Kale

Kale, un fel de varză, dar de de culoare verde, reprezintă o sursă sigură de energie, ceea ce ajută inima, digestia, ochii şi imunitatea. Kale conţine în frunzele sale extrem de multe vitamine (k, C, B, E), aşa că poate fi socotită un adevărat aliat al pielii sănătoase, strălucitoare.
O singură cană cu această plantă mărunţită, patul perfect pentru salata de prânz, conţine 134% din valoarea de vitamina C recomandată, dar beneficiile ei pot creşte dacă adaugaţi roşii şi avocado.

Avocado

Bogat în vitamine şi minerale, avocado reglează colesterolul şi ajută la scăderea tensiunii arteriale. Avocado este bogat în vitamina C, un ingredient principal în producţia de colagen, conţine vitamina A, care ajută la formarea şi menţinerea pielii sănătoase, şi vitamina B3, importantă, de asemenea, pentru sănătatea pielii. Fie că îl consumaţi în salată sau sub formă de suc, benefiicile lui sunt nenumărate.
Avocado poate fi folosit şi în cosmetică, pentru că o mască din acest fruct poate lumina, strânge şi tonifica pielea.

Ardeii

Doar o cană de ardei iuţi înseamnă 317% din valoarea recomandată zilnic a vitaminei C. Ardeii conţin şi multă apă, aşa că sunt perfecţi pentru hidratarea corpului şi a pielii. Ardeiul gras este, de asemenea, bogat în vitamina A şi conţine aproximativ 7% din valoarea vitaminei B recomandată zilnic, doi nutrienţi care promovează pielea sănătoasă şi strălucitoare.

*Sursa: csid.ro

Cum ne distruge zahărul dantura

Alimentaţia are un rol important în sănătatea dentară, iar zahărul şi alimentele mult prea fierbinţi sau prea reci rămân un stimul nociv pentru dinţi.

,,În general, cavitatea orală este bogată în bacterii, iar acestea se hrănesc cu alimentele bogate în zahăr pe care noi le consumăm. Smalţul dintelui este afectat, iar astfel apar durerile’’, spune stomatologul Andreea Tivadar pentru CSID.
Un studiu internaţional despre zaharurile din alimente şi impactul acestora asupra sănătăţii arată că sunt foarte puţini cei care se gândesc la impactul dulciurilor asupra sănătăţii dinţilor. ,,Bacteriile descompun zahărul în nişte acizi care „mănâncă” smalţul dinţilor. Părţile vizibile ale dinţilor sunt mai ferite de aceşti acizi, care sunt îndepărtaţi atunci când bem apă sau ne spălăm.
Problemele apar însă când zahărul rămâne între dinţi sau în şanţurile de pe invcisivi, astfel bacteriile au timp să se hranească şi să producă acizii atât de nocivi. De aceea, vă recomand să evitaţi să mâncaţi caramele. Tocmai pentru că intră între dinţi, iar zahărul se topeşte foarte greu’’, adaugă Dr. Tivadar.

Sfatul specialiştilor este să te speli pe dinţi de 3 ori pe zi şi să-i cureţi cu aţă dentară cel puţin o dată.

O altă problemă legată de durerile de dinţi se referă la sensibilitatea dentară, care apare atunci când consumăm alimente mult prea fierbinţi sau prea reci. De regulă, dacă simţim durere, înseamnă că avem o problemă, cum ar fi: o fisură dentară, retracţii gingivale (cu cauze diferite: scrişnitul dinţilor, anomalii dentare, obiceiuri vicioase etc).

*Sursa: csid.ro