marți, 4 aprilie 2017

De ce e bine să nu ne fie frică de eşec

Una dintre cele mai obişnuite temeri ale oamenilor este frica de eşec, fiind parte integrantă chiar din structura ADN-ului nostru, deoarece îşi are originile în frica colectivă de a eşua în supravieţuirea ca specie.

Mai mult decât atât, strămoşii nostri au descoperit că, dacă rămâneau împreună şi funcţionau în grupuri în care indivizii şi familiile aveau responsabilităţi şi deprinderi diferite, îşi puteau astfel creşte şansele de supravieţuire.

„În vremuri străvechi, preistorice, dacă un individ era alungat din grup, risca aproape sigur moartea. De aceea, frica de eşec presupune de fapt frica de a nu fi acceptat din punct de vedere social şi/sau personal într-un grup, comunitate, cuplu, familie. Iar în spatele fricii de neacceptare stă instinctul de supravieţuire”, afirmă psihologul Laura Maria Cojocaru.

Necesitate versus dorinţă

În opinia psihologului, dacă vom înţelege că supravieţuirea, în stadiul actual de evoluţie, este un aspect de cele mai multe ori relativ uşor de atins, atunci ne va fi mai uşor să percepem diferenţa între nevoie şi dorinţă sau între nevoile reale şi cele fictive.

Ca să putem supravieţui, avem nevoie de apă, aer, ceva mâncare şi un adăpost, iar restul lucrurilor pe care le căutăm sunt doar trepte calitative sau cantitative. Asta înseamnă să facem diferenţa între nevoie (necesitate) şi dorinţă.
De exemplu, putem trăi cu un minimum de hrană care să ne asigure aportul necesar de nutrienţi (necesitatea) dar mai vrem şi pizza, paste, prăjituri şi alte preparate sofisticate (dorinţa şi dorinţa de a mări plăcerea). Putem trăi într-un loc în care să avem suficientă protecţie termică şi fizică (animale, infractori etc.), dar ne face plăcere o casă cu o anumită marime, cu un anumit mobilier, culori, echipamente, o vilă, un hotel de 5 stele şi alte variante.
Din cauza fricii de eşec, respectiv de moarte, avem tendinţa să confundăm necesitatea cu dorinţa şi să acumulăm cât mai multe rezerve materiale pentru a linişti emoţionalul, dar este o capcană, pentru că nu se linişteşte!
„Nevoia emoţională va creşte şi mai mult deoarece obţinerea acestor rezerve materiale depinde, credem noi, de ceilalţi: dacă suntem apreciaţi, integraţi şi consideraţi "corespunzători" vom avea bani, resurse, ajutor şi tot necesarul pentru supravieţuire. Iar a depinde de ceilalţi înseamnă să stăm în veghe permanentă în a-i mulţumi pe ceilalti şi a respecta regulile lor (care sunt schimbabile pentru că aşa este omenirea), în a fi acceptaţi, uneori cu orice preţ”, explică psihologul Laura Maria Cojocaru.

Care sunt principalele efecte ale fricii de eşec?

Frica de eşec poate conduce, în plan emoţional, la depresie, pierderea motivaţiei, evitarea asumării riscurilor, dependenţa de succes şi perfecţionismul, furie şi resentimente faţă de oameni, faţă de sine, faţă de divinitate sau faţă de viaţă.
De cealaltă parte, la nivelul fiziologic, frica de eşec va duce la scăderea sistemului imunitar, deoarece ne-am concentrat toate energiile în acea direcţie, iar funcţiile de bază ale sistemului imunitar vor fi neglijate.

Dusă la extrem, străduinţa de a aparţine, de a corespunde, de a fi acceptaţi, se poate transforma într-o capcană atunci când ne dorim cu orice preţ să fim percepuţi într-un anume fel, să facem într-un anume fel lucrurile, să părem că suntem conform cerinţelor şi regulilor unui grup care credem noi că ne poate asigura supravieţuirea şi uităm astfel să fim noi înşine!
„Şi asta aduce o foarte mare suferinţă interioară pentru că, a renunţa să fim noi înşine înseamnă a ne încălca propriile principii de viaţă, propriile valori, a neglija esenţa noastră şi talentele personale, cu alte cuvinte a neglija propria vocaţie şi propriul drum în viaţă.Tot încercând să corespundem şi să mulţumim pe oricine altcineva decât pe noi, vom uita cine suntem NOI şi vom neglija să facem exact ceea ce putem NOI face cel mai bine”, crede psihologul Laura Maria Cojocaru.
Specialistul ne sfătuieşte să ne desprindem, din când în când, de grupuri şi mai ales de regulile lor şi să începem să petrecem puţin timp şi cu noi înşine.

*Sursa csid.ro