duminică, 6 noiembrie 2016

TOP 10 întrebuinţări ale sării de bucătărie în sănătate şi frumuseţe

Cu toţii ştim că sarea în bucate este nepreţuită, însă acest condiment banal este mai mult decât atât.

Pe lângă îmbogăţirea gustului alimentelor, sarea poate avea numeroase utilizări în diverse domenii, iar cele la care ne vom referi astăzi sunt cele din beauty&health.


Să descoperim aşadar cum poate fi folosită sarea de bucătărie  pentru a ne menţine sănătatea şi frumuseţea:


  • Gargară contra durerilor în gât – amestecă jumătate de linguriţă de sare cu 200 de ml de apă şi fă gargară pentru a ameliora înţepăturile dureroase din gât, specifice sezonului rece, dar şi celui estival, când exagerăm un pic cu îngheţata.
     
  • Curăţă şi albeşte dinţii – amestecă 1/3 de sare cu 2/3  de bicarbonat de sodiu şi aplică amestecul cu ajutorul periuţei de dinţi sau chiar cu degetul. Astfe, dinţii vot căpăta un alb natural, placa va fi îndepărtată iar gingiile se vor menţine sănătoase.
     
  • Apă de gură – amestecă părţi egale de sare şi apă şi clăteşte gura după periajul dentar. Această apă de gură naturală va îndulci respiraţia şi va distruge bacteriile care cauzează respiraţia neplăcută.
     
  • Atenuarea pungilor de sub ochi – amestecă 25 grame de sare la 500 de ml de apă şi aplică comprese din acest amestec pe ochi, pentru a diminua efectul de ochi obosiţi şi cearcănele.
     
  • Remediu împotriva picioarelor obosite – ţine picioarele într-un lighean cu apă în care ai dizolvat o mână de sare grunjoasă şi stai aşa câteva minute, după care clăteşte cu apă rece. Îţi vei simţi picioarele mai uşoare şi mai fresh.
     
  • Remediu contra înţepăturilor de albine – pentru persoanele care se confruntă cu o înţepătură de albină, nimic nu este mai dureros decât senzaţia de usturime şi umflătură. Acest sfat îl ştii probabil încă din copilărie, când părinţii ori bunicii te sfătuiau să pui sare peste locul unde ai fost înţepat pentru a nu se umfla. Şi bine te-au sfătuit, pentru că sarea într-adevăr poate reduce inflamaţia şi durerea specifică.
     
  • Diminuează roşeaţa de la pişcăturile de insecte – la fel ca în cazul înţepăturii de albine, şi în
    eventualitatea în care ţânţarii ori alte insecte te-au pişcat iar acum eşti plină de bubiţe roşii care te mănână, o soluţie formată din apă şi sare este salvarea ta. Aceasta va reduce mâncărimea şi va diminua roşeaţa.
     
  • Previne otrăvirea cu oţetar, o plantă cu potenţial fatal, care odată atinsă poate cauza iritaţii şi pătrunderea substanţelor toxice în organism. Ţine zonele afectate în apă fierbinte cu sare care blochează acţiunea compuşilor otrăvitori.
     
  • Masaj cu sare pentru pielea uscată – după un duş reconfortant şi pe pielea încă umedă fă un masaj blând cu sare, care îndepărtează celulele moarte de pe suprafaţa pielii şi ajută circulaţia sangvină la nivelul feţei.
     
  • Folosită ca mască de faţă – în combinaţie cu ulei de măsline sau gălbenuş de ou, sarea poate face minuni pentru pielea îmbătrânită şi lipsită de vitalitate.
 *Sursa: csid.ro