sâmbătă, 26 noiembrie 2016

„Homeschooling” (şcolarizarea copiilor acasă)

„Homeschooling” (şcolarizarea copiilor acasă), un termen de care nu au auzit mai bine de jumătate dintre români

Peste jumătate dintre români nu au auzit niciodată de termenul „homeschooling”, iar dintre părinţii români care au auzit de acest sistem, doar 16% l-ar prefera pentru copiii lor, potrivit unui studiu Cult Market Research.

Dintre cei care au auzit de acest sistem, majoritatea sunt femei (53%), au peste 40 de ani (61%) sau locuiesc în regiunea de vest şi centru (35%).
Mai mult, dintre cei care au auzit măcar o dată de homeschooling, doar 21% afirmă că ştiu ce presupune acest sistem. Astfel, raportat la nivelul populaţiei generale, mai puţin de unu din zece părinţi (8%) consideră că ştiu ce înseamnă homeschooling.

Întrebaţi fiind cu ce activităţi asociază şcolarizarea acasă, respondenţii care cunosc semnificaţia acestui termen au considerat că acesta presupune: posibilitatea copiilor de a se juca şi a face sport (92%), ca părinţii să fie responsabili pentru educaţia copiilor lor (90%) sau posibilitatea ca cei mici să înveţe în concordanţă cu propriul ritm (85%).
Astfel, studiul realizat de Cult Market Research a demonstrat că majoritatea românilor nu au auzit niciodată de homeschooling, iar cei care au auzit (aproximativ 8% din populaţie) asociază acestui sistem o mai mare flexibilitate a programei şi a activităţilor, se arată în acest studiu.
O altă întrebare a studiului a fost: „Dacă aţi putea să alegeţi, ce model educaţional preferaţi pentru copilul/copiii dumneavoastră?”. 84% dintre respondenţi au răspuns că preferă modelul clasic.
Şcolarizarea copiilor acasă (homeschooling) reprezintă o metodă alternativă de educaţie tot mai populară în România. În prezent, aceasta este o metodă legală, însă este practicată doar în cazuri excepţionale: copiii prezintă afecţiuni sau dizabilităţi care le pot limita mobilitatea sau interacţiunea optimă cu ceilalţi copii. Cu toate acestea, în ultimele luni,  au fost prezentate în presă cazuri de părinţi care au optat pentru acest sistem de educaţie, fără ca cei mici să sufere de vreo afecţiune, ci doar pentru că părinţii au considerat acest sistem mai eficient decât cel de stat.

Studiul a fost realizat în perioada 1-11 noiembrie 2016, este reprezentat de o cercetare cantitativă reprezentativă la nivel naţional cu o marjă de eroare de ±3% la un nivel de încredere 95%. Acesta reflectă opiniile a 1.062 de părinţi români, iar metoda de culegere a datelor a fost interviul telefonic.

 *Sursa: csid.ro