luni, 14 noiembrie 2016

De ce se destramă cuplurile aşa de uşor în ziua de azi

De ce se destramă cupurile aşa de uşor în ziua de azi? Cine greşeşte în relaţie? Unde apare fisura care pune capăt planurilor celor doi de a petrece, de ce nu, o viaţă împreună?
Andreea Runceanu, life coach acreditat internaţional, absolventă a Noble Manhattan Coaching din Marea Britanie, explică de ce ajung cuplurile, aparent solide, să se destrame aşa de uşor în prezent.
O relaţie este cu atât mai reuşită cu cât fiecare îşi păstrează identitatea, şi rămâne acelaşi om care era când celălalt s-a îndrăgostit de el: cu pasiunile şi visurile lui, cu hobbiurile şi activităţile lui din timpul liber. Orice încercare de a îngrădi personalitatea celuilalt (sau poate chiar a ta, pentru a te mula pe celălalt) vor duce, poate încet, dar inevitabil, la probleme în cuplu.

De multe ori noi, fetele, facem o greşeală foarte mare: ne gândim din prima clipă să schimbăm unele lucruri la partenerul nostru, bineînţeles în bine (sau cel puţin ce credem noi că înseamnă bine). Nu este deapărat un gând conştient, dar el se insinuează din nesiguranţă şi din dorinţa de securitate.
Bineînţeles, subiectul este mult mai vast şi are legătură de fapt cu încrederea în sine. Vrem ca ei să fie fericiţi dar în acelaşi timp ne dorim să-i ţinem cât mai aproape de noi. Şi din păcate câteodată nu poţi fi fericit, chiar şi lângă persoana iubită, dacă eşti nevoit să renunţi la lucruri care pentru tine sunt importante.

Fetele sunt fericite când ei, îndrăgostiţi lulea fiind, renunţă la plecatul pe munte cu bicicleta sau la seara cu băieţii, şi-şi zic : „WOW! A renunţat la toate prostiile lui pentru că mă iubeşte, şi a ales să stea cu mine acasă.” Asta se întâmpla până când bietul om îşi doreşte să iasă într-o seară doar cu băieţii, să mai vorbească şi de-ale lor, iar ea interpretează că vrea să o înşele sau că nu o mai iubeşte sau că nu se mai distrează cu ea…. Sau, din contră, el nu va îndrăzni să facă nimic din ce-şi doreşte, ca să nu o supere, ci doar acumulează frustrări care, la un moment dat, fac „Bum!”. Desigur, exemplul funcţionează la fel şi inversând rolurile.

Înainte de a forma un cuplu, lăsând la o parte atracţia fizică, fiecare admiră la celălalt o grămadă de lucruri: de exemplu că e bun în ceea ce face, că se pare că a citit multe cărţi şi e deştept, că are o formă fizică bună pentru că face sport şi se îngrijeşte, că are mulţi prieteni cu care are o relaţie foarte bună, că are nişte aspiraţii înalte etc.
În multe cazuri, după ce trece mai mult timp, începi să uiţi ce te fascina la celălalt, ba chiar te gândeşti că te deranjează. Începi să găseşti nod în papură şi să minimalizezi toate micile succese pe care le are.

Cum ar fi dacă în cel mai greu moment în care te-ai afla într-o relaţie, ţi-ai da un reset şi ţi-ai imagina că abia te-ai îndrăgostit de celălalt?
Să te uiţi la el gândind numai lucruri pozitive, să admiri tot ce face, zi de zi, şi să treci cu vederea ce te deranjează (aşa cum trebuie să recunoaştem că facem când ne îndrăgostim). Cum te-ai purta oare? Cum te-ai simţi tu? Dar celălalt? Şi, mai ales, cum s-ar îmbunătăţi relaţia voastră?

O altă capcană în care cad cuplurile este lipsa de încredere perpetuată. Este un cerc vicios: în momentul în care nu ai încredere în cineva, persoana cealaltă simte şi încearcă ori să contracareze nedreptatea ori să se justifice. Ambele variante duc la alimentarea cu presupuse dovezi a celui gelos şi tot aşa, până la exasperare.

Eu sunt de părere că dacă eşti angajat într-o relaţie trebuie să dai 100% credit celuilalt. Dacă simţi că nu poţi asta (şi de multe ori ceea ce simţi e mai corect decât ceea ce ştii), mai bine te desparţi de persoana respectivă. Eu nu văd coabitare între iubire şi lipsa de încredere”, spune Andreea Runceanu.

Sursa: csid.ro